Desi in camera erau tot felul de oameni care mai de care mai preocupati de propriile probleme, ei se sarutatu de cand isi mai puteau aduce aminte. Era un sarut atat de strans, de indesat, de sufocant, vulgar si platonic in acelasi timp, dar rece, majestuos, pe unde va simbolic, tactil, tacut pana la mutenie, incat ai fi putut jura ca cei doi s-au nascut unul pentru celalalt. Erau tolaniti pe niste stanci… El o tinea strans de coapsa iar ea de grumaz, lasand sa i se vada rotunjimile feciorelnice. Trecatorii se uitau la ei, unii cu un zambet ce aducea a amintire, altii cu indignare, altii treceau indiferenti. Pe ei insa nu-i interesa.
Sarutul lor era mai presus de orice.
Cosmosul intreg se rezumase la sarutul lor.
Erau ca Adam si Eva…Nici macar nu vedeau trecatorii care-i sfredeleau cu privirea.
Se cuibarisera in sarutul lor, fara sa vada, fara sa auda….
Intr-o zi, insa, venira doi oameni imbracati in halate albe si ii mutara in Sala Rodin.
