Cu mintea aiurea, în liniştea serii
Citesc, printre rânduri, o carte de-amor,
Gândesc, mã zãresc în zilele verii;
De clipele dulci parcã mi-e dor.
Mi-e dor de cãldura unei raze de soare,
De lumina venitã din cerul albastru,
De nisipul fin şi mãrunt pe care,
Pãşind, mã simţeam încãlzitã de-un astru.
Desculţã, cu parul vâlvoi, despletit,
Fãceam paşi mãrunţi, priveam în zare,
Vedeam un copil vesel şi grãbit,
Dorind arzãtor sã intre în mare.
Simţeam cum nisipul îmi mângâie talpa,
Priveam, surâzând, perechi de iubiţi,
Albastrul cuminte ce-l reflecta apa,
Bãtrâni bucuroşi, albiţi, liniştiţi.
La clipele dragi, sub cerul de varã,
La marea albastrã cu nisipul fin
Gândesc dese ori, i-o privelişte rarã;
Acolo din suflet îmi doresc sã revin.
|
