Cu vãl pe cap şi paşi mãrunţi
Intri adesea-n catedralã,
Privind în jos, te rogi sã uiţi
De tot ce-i rãu, ai faţa palã.
Te-apleci, îngenunchezi în lacrimi,
Spui rugãciuni în gând mereu;
Cu suflet plin de rãni şi patimi,
Oftezi mereu, simţi trupul greu.
În catedralã, în luminã
De mii de lumânãri aprinse,
Priveşti în sus, cu mâna finã
Ştergi lacrimi pe obraz întinse.
Din zori în noapte-n catedralã
Pãşeşti cu sufletul zdrobit,
Mereu privind cu faţa palã,
Altarul frumos zugrãvit.
În catedralã eşti mereu,
În cânt de îngeri, cânt ceresc,
Plângi şi te rogi la Dumnezeu;
În inimã speranţe-ţi cresc.
|
