În minte e gol, în inimã-i pustiu
Banalul creşte peste tot
Nesecate sunt lacrimile
Iar dorinţele schimbãtoare
Cerul sprijinã labirintul în care
Orbecãi tu ziua de parcã-i noapte
Toridã se zbate în vene iubirea
Pulseazã în seringa fãcutã din piele
Scuturã sufletul încãrcat de îndoieli
Nimicul acesta e aflat la rãscruce
Douã ziduri mari îl ţin captiv
Între ele e negru, e fum, e angoasã
Nu-ţi gãseşti locul acolo
Evadarea e salvarea ce-o vezi
Se cutremurã porii în tine
Cuprinşi de agitaţia unei aşa provocãri
Å¢i-e teamã sã nu te persecute
Tumultoase neliniştile adunate
În mii de clipe nedormite
Din fiecare strop de iubire ce-a mai rãmas
Îţi faci cale sã spargi zidurile
Şi în luminã sã alergi sã te scalzi.
Cu încredere sã priveşti în oglindã
Nimicul ce se disperseazã
Şi dispare în neant.
