Nimic nu tremurã mai mult
Ca poezia în care eu te cânt
Pierdutã în dansul limpede.
Încerc sã zbor spre luna
Aşezatã între stele
Sã le culeg în zori
În numele tãu le botez
Şi pe câmpuri le trimit
În picãturi de rouã
Sã-ţi cuprindã glezna
Mersul tãu transformat apoi
Într-un ritm format de
Bãtãile inimilor noastre
În visãri se aşazã
Pe buzele mele.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Intr-o poezie scurta, multe trairi profunde. Frumos!
În primele trei versuri îmi vine imaginea de dans în ploaie. Stele transformate în rouã ca într-un ritual magic. Are ritm poezia, cred cã fiecare şi-ar putea imagina ce fel de cântec ar fi. Fiecare ar putea sã aplice versurilor culori personale. Îmi place, prin faptul cã dã aceastã posibilitate cititorilor.