Înmugurite, bãtrâne
Rãscolesc de-a lungul anilor
File cu amintiri, scrijelesc amãgiri,
Tremurã albite
Ca-ntr-un dans al înfrigurãrilor
Cuibãrite, neinvitate
În trupurile care-au uitat
Sentimentul şi sensul cãldurii.
Înmugurite, bãtrâne
Se ridicã şi apoi coboarã,
Ramuri dansate de vânt
Ca-ntr-o gimnasticã fecundã a naturii.
Sunt, poate, singurele
Care mai pot cântãri vina,
Lumina s-o ridice deasupra tâmplelor,
Deasupra cuvintelor adunate-n rugãciune.
Doar ele mai pot, sincere şi lipite de trup
Sã înţeleagã rostul pãmântului,
Gazdã a celor care mai puteau cânta,
Gazdã a celor care mai puteau visa,
Gazdã a celor care mai puteau crea.
Aşa cum sunt ele,
Înmugurite, bãtrâne,
Sper cã şi acum, dar şi mâine
Vor putea ridica spre cer
Frunzele cãzute şi plângânde sub paşi
În semn de omagiu pentru sentimentele oamenilor
Şi pentru istoria nescrisã a naturii.
Pentru a renaşte într-o culoare nouã
Am nevoie de braţe noi
Şi, în loc de apã,
De alte şi de alte ploi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Şi pentru istoria nescrisã a naturii.
Pentru a renaşte într-o culoare nouã
Am nevoie de braţe noi
Şi, în loc de apã,
De alte şi de alte ploi.
