În ultimii zece ani am avut doar trei vise:
Chemarea, Suspinul şi Regãsirea, descãtuşate, dezlãnţuite
Venite sã doarã, promise de Cel Ce Vegheazã...
Şi zorii se întristeazã în lipsa creaţiei.
Toate trei într-o singurã noapte
Trei şoapte apãsate, poruncitoare
Într-o sãptãmânã care mulţumea timpului
Pentru nerãbdarea cu care-şi scuturã clipele
De pe aripele obosite de aşteptarea creaţiei.
Chemarea
În primul vis, Cel Ce Vegheazã se-aseazã sub gânduri
Poruncind luminii sã se joace-ntre stele
Alãturi de ele sã şteargã lacrima ce corodeazã lumi
Furtuni sã-mblânzeascã în pãrul celei pe care o aştept...
Pe piept nu mai este loc de temeri şi regrete.
Suspinul
Al doilea vis se naşte şi îmi oferã taina şi febra
Tenebra ce amorţeşte priviri şi zideşte pasul,
Glasul ei în palme reci se sparge
Şi-ncet se retrage fãrâmiţat, sugrumat şi înecat
Sub mãri, sub uitãri, în acorduri de pierdute cântãri.
Regãsirea
E cel din urmã vis pe un rug aprins
Şi un dor nestins, necuprins începe sã doarã
Pe piept vor sã reaparã iluzii şi cântece,
Fluturi, descântece, zboruri şi îngeri
Sub pleoape tot sângeri. Acum doar privesc
Cum heruvimi se trezesc şi pãrãsesc pustia.
E ea, poezia, privirea treazã a Celui Care Vegheazã.
