Am pus nume pietrelor
sã ştiu care îmi încurcã
pasul şi îmi înnoadã
gândurile în drumul cãtre
trupul zãmislit din lut
şi rouã, cu care te lauzi
în fiecare dimineaţã de vineri.
Sâmbãta mã rogi sã mai stau
pânã îţi schiţezi zâmbetul larg
pe bileţelul în care ţi-am
desenat cât te iubesc.
În rest, noaptea se lasã la fel
de misterios peste şoaptele
celor ce-şi jurã credinţã
în numele cifrei 2.
Luni, nu ştiu ce voi face.
De patru luni colecţionez umbrele
trecãtorilor liniştiţi cu feţe
vesele pe timp de ploaie.
Dar nu mai am plicuri.
Le voi trimite tuturor celor
care şi-au pierdut zâmbetul.
Sâmbãtã, când îţi voi
vorbi despre pietrele mele
care îmi încurcã pasul
îţi voi oferi un plic,
o umbrã, un zâmbet real,
un nume nãscut din linişte.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mãrturisesc, acum când citesc întâiul vers
pe cel de-al doilea si al treilea...
"sâmbãtã"
le voi întârzia plecarea...
