Amintirile vorbesc în şoaptã
Sub pietrele roase de timp,
Rãmãşiţe ale templelor
Distruse de privirile
Îngerilor decãzuţi.
A cincea coloanã încã tremurã
Şubrezindu-şi fundaţia
În lacrimile oamenilor uitaţi
De dor şi de pasul cãtre
Un mâine pierdut
În ceaţa deznãdejdii.
Amintirile se renasc în şoaptã
În memoria aproape mutã
A zidurilor amorţite
De linişte şi de mucegai.
Dar se aud strigãtele
Neputinţei sfâşiate de dorinţa
De a trãi, dincolo de tãcere.
Noi, amintirile, ucise cândva
De uitare, aşteptãm
Lacrimile primãverii ascunse
În conştiinţa muritorilor rutinaţi,
Blazaţi şi rãtãciţi în gãri pustii,
În trenuri fãrã destinaţie,
În plicuri sigilate, netrimise.
Noi, amintirile vrem glas şi luminã
Pentru a vesti naşterea
Celei de-a şasea coloane.
