â€Mi-am fãcut prieteni în stare sã suporte criticaâ€
interviu cu criticul literar Nicolae Manolescu
(n. 27 noiembrie 1939)
Douã luni mai târziu acordãrii acestui interviu, criticul literar Nicolae Manolescu devenea câştigãtorul secţiunii â€Opera Omniaâ€, în valoare de un miliard de lei, în cadrul celei de-a III-a ediţii a “Marilor Premii Prometheusâ€, decernate la clubul cu acelaşi nume din Bucureşti. “Acum sunt cu adevãrat emoţionat. Este cel mai mare premiu pe care l-am primit în viaţa meaâ€, a declarat emoţionat Nicolae Manolescu. Şi pentru cã acesta încã lucra la “Istoria criticã a literaturii româneâ€, directorul României Literare s-a declarat mulţumit de primirea acestui premiu, considerându-l binevenit: â€Ai bani, lucrezi cu mai mult sporâ€. Numit de Dan C. Mihãilescu “singurul critic român, dupã Lovinescu, pentru care autori români au scris cãrţiâ€, Manolescu s-a numãrat printre membrii juriului la ediţia din 2002 a premiilor. Referitor la acest eveniment amplu, Andrei Pleşu, care a prezidat juriul, a declarat: â€Este bine cã existã ceva continuu, ritmic, care sã atragã atenţia asupra a ceea ce este valoros în cultura românãâ€. El a afirmat cã, la fel ca la ediţiile precedente, alegerea câştigãtorului dintre finalişti a fost extrem de dificilã, nominalizãrile aducând în prim plan valori egale. Printre finaliştii care au pierdut în faţa criticului literar s-au numãrat pictorul Sorin Dumitrescu, dirijorul Iosif Conta şi actriţa Coca Bloos.
- Descrieţi în câteva cuvinte activitatea dumneavoastrã de critic literar.
- Îmi este destul de greu s-o fac sumar, dar nici pe-ndelete nu mi-ar fi lesne. Scriind de peste 40 de ani, profesia se identificã cu însãşi existenţa mea profesionalã şi moralã. Am început, oarecum din întâmplare pentru cã directorul revistei â€Contemporanul†din vremea aceea, George Ivaşcu, m-a solicitat sã fac cronicã literarã. N-aveam nici o bãnuialã în momentul acela cã o sã-mi consacru 32 de ani de viaţã cronicii literare. Mã vedeam romancier, poet... La 22 de ani nu puteam sã refuz o aşa ofertã generoasã, de a scrie la o asemenea revistã. Ar fi fost o neghiobie sã spun â€ţnu vreau, nu pot, nu mã pricepâ€. Şi am zis â€ce-o fi , o fi†şi m-am aruncat cu capul înainte. Ardelean fiind, destul de conştiincios de felul meu, dacã m-am apucat de ceva o duc pânã la capãt. Am ţinut-o din aproape în aproape scriind la â€Contemporanul†şi â€România literarã†pânã în 1992, când am abandonat considerând cã ajunge. O viaţã intelectualã suprapusã pe comentarea cãrţilor apãrute între 1962 şi 1992.
- V-aţi temut vreodatã de consecinţele anumitor cronici nefavorabile? V-aţi pierdut prieteni?
- Nu. Mi-am fãcut prieteni în stare sã suporte critica. La rândul meu am fost criticat şi nu ştiu dacã poate veni cineva sã spunã cã m-am supãrat pe el, pentru cã a exprimat un punct de vedere negativ despre mine. Era dreptul lui. Eu am spus întotdeauna ce-am crezut. Sigur cã uneori m-am înşelat. Dacã astãzi aş reciti aceleaşi cãrţi de acum 20-30 de ani, n-aş folosi aceleaşi idei de atunci. În â€Istoria criticã a literaturiiâ€, la care lucrez acum, mulţi dintre autorii pe care i-am comentat în decursul timpului într-un anume fel, aici vor fi analizaţi altfel. Nu-mi fac iluzia unei consecvenţe atât de mari, încât la 65 de ani sã citesc cãrţile ca la 30, 25 sau 22 de ani, când am debutat. Inevitabil, tot sistemul de referinţe se schimbã. Totul este sã spui ce gândeşti şi sã încerci sã-ţi dovedeşti observaţiile, analizele sau judecãţile de valoare. Deci, sã încerci sã-i convingi şi pe alţii. Dacã reuşeşti asta, aproape nimic nu mai conteazã. Critica literarã nu este o disciplinã obiectivã, strict aplicatã pe o materie. A avea dreptate înseamnã a spune un lucru în modul cel mai convingãtor.
- Cum definiţi o carte bunã?
- Cea care îmi spune ceva, indiferent ce. O carte care mã instruieşte într-un mod plãcut, care nu mã plictiseşte, care îmi atrage atenţia asupra unor lucruri pe care nu le-am vãzut niciodatã, fie cã e vorba de psihologia unor oameni, ori de societate, de moralã, întâmplãri sau biografii. E ceva care îmi capteazã atenţia asupra unor aspecte la care eu nu m-am gândit sau, le-am vãzut, dar le-am perceput altfel. Dacã e o povestire conteazã sã aibã o anumitã suitã, dacã e un roman sã nu fie construit la voia întâmplãrii, iar în cazul prozelor realiste, dacã existã consecvenţã. Multe lucruri conteazã, dar în fond este important ca acea carte sã-mi spunã ceva, într-un mod care sã mã captiveze.
- Aţi fãcut vreodatã, obligat sau nu, cronicã favorabilã vreunei persoane?
- Nu. Nimeni nu m-a obligat, nici înainte de 1989 şi nici dupã. De multe ori am fãcut cronicã favorabilã, mai mult decât aş fi vrut, dar nu pentru cã m-a silit cineva, ci pentru cã eu însumi am fost în mijlocul unui concurs de împrejurãri neplãcute. Citeşti cartea unui autor despre care afli cã are o boalã incurabilã şi, din momentul acela nu mai poţi scrie exact ce-ai fi vrut despre acea carte. Un critic care ajunge sã-i cunoascã pe toţi scriitorii, în mijlocul cãrora trãieşte, nu poate face abstracţie de faptul cã îi cunoaşte, cã au fost la bere ori s-au vizitat acasã reciproc. Cine spune cã a scris despre cãrţi ignorând autorii, minte. Nu poţi sã-i ignori. Totdeauna vor exista presiuni de acest gen, care au destulã importanţã sau greutate, dar e greu de mãsurat. Dacã nu afecteazã esenţialul, mergi mai departe. Sigur, şi eu aş vrea sã respir în oraşul ãsta un aer nepoluat, dar nu se poate. Acelaşi lucru este şi în criticã. Nu poţi sã respiri aerul pe care-l vrei tu. Îl respiri pe ãla pe care îl respirã toţi scriitorii cu care te-ntâlneşti.
- Care sunt calitãţile necesare pentru a fi un bun critic?
- Celui care doreşte sã devinã critic trebuie sã-i placã sã citeascã. Apoi, sã aibã rãbdare. O carierã de critic se face în timp, cu tenacitate şi consecvenţã. Sunt unii colegi, mai tineri, care îşi amânã duminicã pentru luni predarea materialului pentru revista â€România literarãâ€, din diferite motive. Ori aşa ceva nu se face. Vreme de 32 de ani nu am avut duminici libere, pentru cã aşa era orarul gazetei. Este nevoie de ordine în propria viaţã. Însuşirile unui critic n-au legãtutã cu literatura: rãbdare, abstragere, concentrare, calm. Toate acestea îţi trebuie pentru o mulţime de lucruri în viaţã, nu doar pentru criticã.
- Care sunt problemele cu care se confruntã un critic?
- Probleme de viaţã şi profesionale. Nu gãseşti cãrţile pe care le cauţi, bibliotecile sunt cum sunt, nu existã monografii, biografii şi bibliografii. Trebuie sã ţi le faci singur.
- De când lucraţi la aceastã carte de istorie a criticii?
- De aproape 20 de ani. Am avut o foarte scurtã pauzã dupã `90, când am intrat în politicã, dar şi atunci încercam sã-mi fac timp pentru lucrare. Ea va cuprinde comentarii la cãrţile mai multor sute de autori, de la origini şi pânã în 1990, pe care i-am considerat importanţi. Lucrarea îi va cuprinde pe scriitorii care consider eu cã reprezintã fondul principal în literatura românã, care sunt în canon, care mai sunt citiţi sau care ar trebui sã fie citiţi. Contractul cu mine şi cu editura înseamnã, de pe acum, încã vreo patru ani de muncã. Dorinţa mea cea mai puternicã în plan literar este sã-mi vãd cartea terminatã, apoi vom mai vedea.
