"Nu scriu despre diavoli, fiindcã sunt superstiţiosâ€
Interviu cu scriitorul, teoreticianul şi eseistul Andrei Pleşu
(n. 23 august 1948)
Dupã un efort care a început în urmã cu aproximativ 10 ani, timp în care a fost întrerupt de câteva aventuri politice, Andrei Pleşu a reuşit sã termine cartea sa, "Despre îngeri". Legat de acest aspect cosmogonic, se spune cã îngerii sunt dublura omului, partea evoluatã şi purã a lui. Stând în umbra divinitãţii, omul are şansa de a se salva moral şi spiritual împrumutând atribute şi trãsãturi ale perfecţiunii îngerilor. Vorbind despre volum, autorul a motivate dorinţa de a scrie pe aceastã temã: “Nu se poate ca lumea spiritului sã rãmânã, pentru conştiinţa curentã, un loc unde nu se întâmplã nimic, sau în care se întâmplã câteva evenimente pe cât de misterioase, pe atât de fatale: viaţa postumã, judecata finalã, ceremoniile îngereşti din jurul Tronului suprem. Am nevoie de mai mult. Vreau sã am intuiţia anticipativã a peisajului transcendent, a regnurilor sale, a climatului sãu. Vreau sã ştiu cum funcţioneazã energiile increate, vreau sã-mi fac o idee despre sociologia cerului, despre programul şi strategiile îngerilor. Cu ei, <> capãtã dintr-o datã culoare, dinamism, viaţãâ€.
- Domnule Andrei Pleşu, cea mai recentã carte a dumneavoastrã, "Despre îngeri", s-a vândut ca pâinea caldã. Ea este o adevãratã provocare, atât pentru dvs., cât şi pentru cititori. V-aţi gândit sã scrieţi şi o carte despre diavoli?
- Este caracteristicã aceastã curiozitate modernã. Multã lume m-a întrebat de ce n-am scris mai mult despre rubrica asta nocturnã, a ierarhiilor îngereşti, pentru cã şi diavolii sunt şi ei îngeri, îngeri cãzuţi. În general, lumea socoteşte cã subiectul care acoperã sfera demonicului e mai palpitant, mai pitoresc, mai interesant decât subiectul îngerilor. Nu m-am referit decât foarte rapid la problema rãului şi a demonilor în aceastã carte. Despre diavol s-a scris destul de mult. Unele lucrãri s-au tradus şi în româneşte, spre exemplu Partea diavolului scrisã de Denis de Rougemont. Nu simt nevoia sã mã pronunţ în mod special asupra acestei teme, pentru cã sunt superstiţios. Existã lucruri, pe care, dacã le pomeneşti prea des, rişti sã se înfiinţeze.
- Ştiu cã aveţi un exemplu concret, chiar legat de acest autor despre care aţi amintit chiar la lansarea cãrţii "Despre îngeri".
- În perioada aceea era în America, în timpul rãzboiului şi cartea a terminat-o noaptea, pe la ora 2:00 când a constatat cã, treaba fiind încheiatã ar trebui sã mãnânce ceva. Şi a ieşit pe stradã gãsind la ora aceea un bistro deschis în care era o singurã masã ocupatã de doi beţivi. S-a oprit puţin în uşa bistro-ului şi, în clipa aceea, unul dintre cei doi beţivi şi-a îndreptat privirea spre uşã, l-a fixat şi a spus: â€Diavolulâ€! Denis de Rougemont a fost traumatizat de aceastã etichetã, de acestã identificare şi a simţit cã scriind despre diavol, ceva din luciul metalic al demonului îi marcase înfãţişarea. M-am tot uitat în oglindã de-a lungul scrierii acestei cãrţi şi n-am observat nicio contaminare angelicã. Sunt încã deschis, ca sã zic aşa, dar n-am senzaţia cã am cãpãtat amprenta pe care aş fi visat-o. În general devii ceea ce contempli, te contopeşti cu peisajul la care te uiţi. Suntem în aşa fel alcãtuiţi încât devenim pânã la urmã produsul atenţiei noastre. La ce suntem atenţi, asta ne marcheazã.
- Ce alte superstiţii mai aveţi şi despre care nu vreţi, în mod special, sã scrieţi?
- Era o metaforã, totuşi, nu sunt chiar o babã nebunã, dar mie mi s-a pãrut cã despre diavol oamenii ştiu, în mod spontan, mai mult decât despre îngeri. Asta deoarece diavolul are o prezenţã mai agresivã, mai pregnantã, mai eficace, uneori, în timp ce îngerii au fost reduşi, decenii şi secole întregi, la o imagine roz, diafanã, graţioasã, ştearsã. Mi s-a pãrut mult mai important sã detaliez acest registru al lumii, decât registrul aproape banal al demonicului, care are un anumit prestigiu romantic.
- Dincolo de aceste atribute pozitive ale îngerilor, n-ar trebui sã avem o oarecare teamã faţã de aceştia?
- Nu. Îngerii sunt buni, dar necruţãtor de buni. Una din figurile cele mai cunoscute ale îngerului este aceea a celui rãzboinic, a îngerului cu sabia, exterminator. Îngerul nu este o dãdacã dulce, care te ajutã sã mergi sau sã dormi liniştit. Este un pedagog. Şi pedagogul are episoade de severitate maximã â€" e una din temele cãrţii mele. Îngerul nu este un însoţitor placid, este un criteriu sever pentru desãvârşirea interioarã.
- Cum vedeţi relaţia dintre om şi divinitate?
- Trãiesc eu, cel puţin, dar cred cã şi dumneavoastrã, într-un asalt al imediatului, într-o ţarã foarte obositoare în care realitãţile sunt invadatoare, sufocante, brutale, greu de suportat. Dacã, într-un asemenea peisaj nu faci din când în când o referinţã în afarã, dacã nu arunci din când în când un ochi în sus eşti lichidat. Existã un personaj în mitologia greacã, despre care am vorbit şi la lansarea cãrţii mele, Anteu, care-şi ia puterea din faptul cã, din când în când atinge pãmântul. E nevoie de un Anteu pe dos în lumea de azi. E nevoie de cineva care nu-şi poate pãstra puterea dacã, din când în când nu atinge cerul.
- Cum aţi receptat succesul cãrţii dumneavoastrã?
- Eu mã bucur cã are succes, cã subiectul acesta a stârnit atâta interes. În rest, cãrţile au destinul lor şi mã bucur sã-l urmãresc de la o oarecare distanţã.
- Care este provocarea vieţii dumneavoastrã?
- Sã fac ceea ce trebuie sã fac.
- Ce pregãtiţi pentru cititori? Fireşte, a trecut puţin timp de la apariţia volumului "Despre îngeri", vã întreb, însã, pentru cã sunteţi un scriitor imprevizibil.
- Lucrez la un comentariu despre "Genezã†şi am într-un proiect mai îndepãrtat nişte comentarii la epistolele pauline. Dar astea sunt, încã, nişte lucruri vagi.
