Încep sã scriu povestea,
când ne doboarã ceaţa
mereu mã doare toamna,
mereu mã doare viaţa,
azi te aştept în ceasuri,
de ieri mã plimb cu clipa,
întârziind pe trupuri,
strãinã ţi-e aripa.
În ochi se mai perindã
doar clipele nebune
şi dorul arde-n flãcãri
cuvintele diurne,
mã doare iarãşi cerul
lipsit de mlãdiere,
plângând cu ploi de lacrimi,
cerşind o mângâiere.
Sã mai chemãm o varã
şi-o toamnã de iluzii
sã scrijelim iubirea,
tãcând ca muribunzii,
sã mai oprim din iarnã
bucãţi dintr-o poveste
şi s-agãţãm de inimi
ce-a fost şi nu mai este.
