Dincolo de ochii ei,
luna dormea pe mijlocul nopţii,
aburind a sãrbãtoare în iarnã.
Privea de sus,
cum în sufletul brad
strãluceau dorinţele noastre.
În vârful lui,
ghemul de gânduri mãreţe,
ce ţinea loc de ornament
asculta cuvinte nerostite,
ieşite pentru întâlnirea de searã.
Dar câtã luminã era !
Ochii noşti luminau mai puternic decât ochii iernii,
sãniile pline cu vise cãrau între noi
mângâieri pline cu priviri parfumate.
Am legat luna de piciorul unui gând
din vârful bradului din noi.
Apoi am închis ochii iernii!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multe sperante si bucurii din sufletului bradului, din sufletul sarbatorilor.
