Adiere rece, asprã
Zgârie colţurile sufletului
Precum un vârf ascuţit de sabie.
Cântec de pãsãri rãvãşit,
Simfonia conştiinţei mele,
Mãcinatã de foşnetul frunzelor
Asemãnãtor vocii tale...
Cu gigante lacrimi cerul plânge,
Usturând întreg pãmântul.
Priviri ce se-ntretaie respingãtor,
Puternice, ca ultimul tãu cuvânt.
Ascult.
Dar parcã nu înţeleg nimic.
Mintea-mi e astupatã
De-un fum înecãcios,
Ca un spin, îmi strãpunge inima.
(E prima mea poezie de acest gen - astept cat mai multe pareri si sfaturi pentru a ma putea imbunatati !)
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
bun venit în cenaclu, intrarea ai fãcut-o cu o poezie frumoasã şi inspiratã care dovedeşte talent şi sensibilitate, nu sunt critic literar sã o analizez ca un profesionist, spun doar cã mi-a plãcut şi cã voi citi cu interes urmãtoarele poezii
Bine ai venit, tigerose! Prima ta poezie are expresivitate, datã de sunetul cuvintelor (zgâriat, foşnit), de imagisticã (vârful de sabie, fum înecãcios), cu alte cuvinte este o poezie care vorbeşte, iar asta este bine! Continuã sã scrii!
