Prin pãdurea de aramã,
Cu dantelatã nãframã,
Trec în zori, în zi de luni,
Ai pãdurii amici buni.
Iese-acum ca dintr-un cufãr,
De prin tufe de ienupãr,
Speriat ca vai de el,
Delicat, strâns covrigel,
Un ghemotoc de blãniţã
Cu ochi negri şi codiţã.
Din mustãţile cernite,
Strâmbã iute, pãsãmite,
Urechilã, cãci nu-i place
Sã-l trezeşti, sã nu-i dai pace.
Aricel îl ia-n primire:
,,- Hai, nu sta în adormire!
Vino, iatã, cu noi toţi
Sã dansezi şi tu de poţi!
Ia te uitã, Martinel
Å¢ine hangu-ncetinel,
Are clop, pieptar cu ciucuri,
Iscusit e-n giumbuşlucuri!
Cu drag ni s-alãturat,
Cãci s-a lãsat de furat,
A noastrã vulpe cochetã,
Renumitã ca atletã.
Sã pornim cu mic cu mare
Lecţia de-nviorare!
Unu, doi! Unu, doi!
Bate toba-n ritm vioi!
Trei, patru, cinci, şase!
Haideţi toţi afar’ din case!
Şapte, opt, nouã şi zece
Nimeni pe noi nu ne-ntrece!â€
,,- Da, e bine Aricel,
Aşa voi fi voinicel,
Sãnãtos, îmbujorat,
Poate…chiar neînfricat!â€
Şi-aşa sprinteni fiecare,
Bucuroşi, se pierd în zare,
Fac tumbe de veselie,
Se întrec pân’ spre câmpie,
Sã aibã corp sãnãtos,
Şi gândul mereu voios!