Pe cele douã ţãrmuri
Plouã îngândurat.
Sferele grele,
Ca de pâslã albastrã,
Letargice, mai tãlmãcesc
Despre începuturi.
Tot plouã,
Plouã
Cu clipe dezgolite,
Furişate-n nadir.
De-atunci
Au tot murit
Una în miezul celeilalte.
De-atunci
S-au statornicit
În privirile noastre
Zãpezi nedezlegate
Şi-o senzaţie de târziu.
S-au sfãrâmat dimineţi
Sub pleoape
Şi, între timp,
S-a fãcut noapte.
Existenţa în sine e o luptã cu târziul...Când ne mai şi înstrãinãm unii de alţii..e trist, uneori copleşitor. Mulţumesc mult pentru popasul vostru, Nicu Constantinescu şi Allexya!