Umblând azi prin zmeuriş,
Moş Martin spuse fãţiş:
,,Ce mai pasãre ciudatã,
Retrasã şi-ngânduratã!
Piei din cale-acum, posaco!
Rãu vesteşti, mãi blestemato!â€
,,Eu, posacã şi ciudatã?
Hai sã lãmurim pe datã!
Sunt retrasã-aşa mi-e firea,
Şi-mi îndeplinesc menirea.
Toatã ziua stau pe-o cracã,
În somn dulce cufundatã,
Cum se lasã noaptea iar,
Strigãtu-mi n-are hotar!
Aud mai bine ca mâţa,
Vãd perfect şi mã dau huţa,
Şi-mi întind atunci, fârtate,
Aripile-mi franjurate,
Ca sã zbor silenţios,
Dar iute, cãci e frumos.
Sunt o pasãre aparte
Şi am expresivitate,
Nu-s deloc de rãu augur,
Nu am eu acest cusur!
Or aşa cum spuneau unii -
Semn sunt al înţelepciunii!
Şi ar fi cinstit, crezi oare,
Sã critici ce ţi se pare?
Suntem diferiţi, vezi bine,
Dar dacã mã-ntrebi pe mine,
De n-am mai gândi pripit,
Am avea trai fericit!â€
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mereu avem ceva de învãţat, doar sã vrem sã plecãm urechea, sã ascultãm, sã meditãm mai mult. În furibunda noastrã goanã dinspre nicãieri spre niciunde, uitãm ce conteazã şi ne abrutizãm. Vã mulţumesc pentru semnul de lecturã, Nicu Constantinescu şi Necol29!
Aşa este, de ne-am accepta diferenţele, am fi cu toţii, nu ştiu dacã mai fericiţi, dar poate mai liniştiţi, mai împãcaţi cu noi înşine şi cu ceilalţi. O poezie foarte frumoasã şi educativã.