Rãcealã de piatrã, timp mut…
În faţã, nãcluca ţâşni,
Rostogolindu-se ca un cristal negru
În pãdurea ai cãrei pereţi
Posomorâţi, cocoşaţi,
Se-apropiarã
Ca-ntr-un cleşte.
Ochiul ei ne privise aspru, neclintit,
De pe un colţ de stâncã.
Împrejur, culorile se diluarã,
Privirile noastre desperecheate
Cãutau avide sensul întâmplãrii.
Abia într-un târziu,
Braţele de funingine m-au cãutat
Şi-am sãgetat azurul infinit
Doar pentru a mã prãbuşi
Împãcatã
La pieptul tãu.
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc, domnule Nicu Constantinescu! Îţi mulţumesc mult şi ţie, Necol29!
Ideea e cea a unui eveniment straniu...celebrul lucid dreaming în urma cãruia te regãseşti în celãlalt. Mi-e drag popasul vostru, Allexya şi Dorian Marcoci!