Un gânsac înfumurat
Plimbându-se-a cugetat
Cã-i ograda-aglomeratã
Şi cã ar putea pe datã
Sã scape ca de neghinã
De puiuţii de gãinã,
Aşa cã-i goni pe toţi,
Alergându-i ca pe hoţi
Pân’ pe coastã, în grãdinã,
Şi se-ntoarse cu o minã
Inocentã şi strãinã.
Din cãmara cea de varã,
Cum privea pe geam, afarã,
Gospodina l-a aflat,
Puii-ndatã a salvat,
I-a dus lângã mama lor
Ce se prãpãdea de dor.
Gânsacul cel nemilos
Sâsâia cam furios,
Era încordat - un arc -
Şi l-a-nchis o zi-ntr-un ţarc!
Na, cã îi sosi momentul
Sã-şi încerce tratamentul!
Trist, privea el bãtãtura,
Pãtrunzând învãţãtura:
Ceea ce ţie nu-ţi place
Altuia, în veci, nu-i face!
