Deşi mã trezeam mereu lângã surâsul tãu,
copilãream
şi n-am ştiut atunci unde-ţi duceai
tãcerile fremãtate de ploi -
dale de cetinã
peste ţipetele rândunicilor.
Am înţeles în timp
sensul slovelor tale
înmuiate în albastru de Voroneţ -
ele dãdeau în rod
şi nãşteau gloria trecutã
din palmele sângerânde â€"
ecluze temporale
ale unui portativ purificator.
Clipea vara din gene
când visul veşniciei
prindea viaţã
în grãdina lui Zalmoxis!
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vã mulţumesc mult pentru semnul de lecturã plãcutã!