Amiazã. Tãceri de fluturi.
Euritmic, lumina loveşte în storurile lãsate.
Lunecând de pe trepiedul trecutului,
Devine dureroasã ca o arsurã.
Priveşte!
Se strecoarã pe volutele gândurilor,
Prin pâlnia incertitudinilor mustinde,
Netulburatã nici de legiunea îngerilor întârziaţi,
Nici de hohotul cuvintelor nerostite
Şi poartã-n zbor de albatroşi
Iubirea-amforã plãpândã.
Priveşte-o!
Vãluritã, iarba cerului i se-agaţã rebelã în plete,
Împresurând spaţiul
Cu proaspãtã aromã de bujori.
Ai cunoscut-o cândva, sfioasã,
Furişându-se-n cãuşul sufletului tãu.
Azi, ea te lumineazã,
Tot ea produce curcubeie,
Mãsoarã timpul
Ce-şi împlântã rãdãcini puternice-n jur
Şi-ascultã cum cresc febril
Urmele paşilor în doi.
Dã-mi mâna!
Priveşte-te!
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Weekend plãcut şi mulţumiri pentru aprecieri amândurora!
Iubirea este o altã forţã (poate cea mai mare) care izbãveşte, limpezeşte şi deschide sufletul. Alunecã frumos lumina în aceste versuri, curge în gând şi în suflet şi dã naştere unui sentiment nobil. Practic ai descris geneza iubirii.
