Ca un apostat, urla prin vãi adânci,
Surprins de-o viiturã;
Îşi întindea nãvalnic braţele
Spre cerul ce scãpãra
Din copite de foc.
Târziu,
Din tulnic se rostise
O chemare
Cu tâlc neînţeles.
În aurorã,
Liniştea stãpânea zarea,
Iar Timpul tuşea sec,
Ieşind din bivuac.
De pe clavicula zorilor,
Grijile lui pãreau
A se disipa în aval,
Odatã cu ploaia de mai.
Cobora abruptul alpin,
Dar urma de pe stânci
N- avea chip
Şi-nfiptã-n plãmâni sta o hidrã,
Ce chinu-i mãrea neîncetat.
Speriat, închidea pleoapele,
Şoptea gliei eresuri de-altãdat’,
Anina visuri în ramuri de-alun,
Împreunându-şi mâinile
Pentru rugãciune.
Cerbii boncãneau
În cãutarea ciutelor, departe.
Versuri care înaltã, care dau minţii puterea de-a transcende dincolo de litere. Versuri care impun respect pentru viaţã, spirit şi naturã. Foarte frumos!
3.
Poezia este asa cum titlul anunta, o curgere continua si fireasca a lucrurilor. Imi place ideea, imi place constructia poeziei.
