Pe drumeag, în miez de varã,
Mãgãruş mergea spre moarã,
Încãrcat ca la rãzboi,
Fãr’ sã facã tãrãboi.
Şi cãra mereu povarã,
Dimineaţã, prânz sau searã.
Cu nimic nu deranja,
Întrebãri nici cã punea,
Simplu! El executa!
Şi mergea cam dificil,
În echilibru fragil,
Toropit şi necãjit,
Sub cer roşu, rumenit.
Urechilã, din ogradã,
Å¢âşni pe lãturi, iscoadã,
Fu mai-mai sã-l dea grãmadã!
Mimând clar naivitate,
Mãgãruş se da deoparte,
Loc el parcã îi fãcea
Unui obraznic sadea.
Urechilã: ,,Şi un melc te-ar depãşi,
Într-un sprint te-ar umili,
Te-ar întrece-ntr-o clipitã,
Ba ai face şi otitã!â€
Mãgãruş: ,,Vrei sã facem schimb, vecine?
La moarã de-ajungi, vezi bine,
Stãpânul te-ar rãsplãti
Dupã pofta inimii!â€
Urechiatul, necinstit,
Fu de-ofertã ispitit,
Luã povara ca s-apuce
Morcovii dulci sã mãnânce.
Când, cu sacii luaţi în spate,
Fu strivit de greutate!
Mãgãruş îl ridicã,
Delicat îl scuturã,
Însã cum fu în picioare,
Dispãru în lumea mare.
Nãtâng, nu putu sã vadã
,,De ce n-are ursul coadã!â€
Mihaela Oancea
|