În zaţul serii, se pierdeau poveştile noastre
Spuse de bãtrâni, cu tâlc, la şezãtori,
Se deşirau, distruse ca ochiurile
Şalului din vechime tricotat .
Cerul, cojit mereu de ploi,
Nu mai avea lacrimi
Sã plângã nepãsarea
Şi-n cufãrul nopţii
Se-ntorceau toate,
Pãşind tiptil-tiptil,
Cãci din noapte
Odinioarã,
Se nãscuse
Lumea.
