Colindând ieri prin dumbravã,
Aricel gãsi prin iarbã
Un inel şi o potcoavã.
Iute le-a mai înhãţat,
În cãruţ le-a aşezat
Şi spre casã s-a-ndreptat.
Gândi el în sinea lui:
,,Potcoava o-aşez în cui,
Belşugul hambarului,
Iar inelu-l dau în dar
Fetei unui gospodar,
Poate-ajung şi la altar!â€
Mergea Aricel pe cale
Ca-ntr-o zi de sãrbãtoare,
C-o mânã pe cingãtoare,
Când o zbughi pe furiş,
Dintr-o tufã de mãcriş,
Strâns de-urechi cu un bariş,
Cu blaniţa-catifea,
Iepurililã ce plângea
De durere de mãsea.
Neatent şi speriat,
Imprudentul a intrat
Cu dintele cariat
În potcoava nou gãsitã
Ce-l scãpã într-o clipitã
De durerea cea cumplitã.
,,Aricel, ce bine-mi pare
C-am gãsit, iatã, scãpare,
Într-o astfel de-ntâmplare!â€
Şi-au pornit-o pe cãrare,
Cu o mare încântare,
Spre cãsuţele din zare.
Ba, sã vezi cã azi, în zori,
Aricel pictã-n culori
Isprava cu doi actori!
