Geamurile verandei
N-au, iubite, niciun sens!
Nici vitraliile catedralelor,
Nici lentilele lunetelor!
Toate se succedã-n eter,
Concentric rânduite,
Dar sufocante, amãgitoare.
Chiar felinarul nopţii a pãlit
Cu ochelarii pe nas rãtãciţi.
În noi s-au deschis
Dalbe ferestre
Respirând nemurire.
Spaţiul şi-a umplut
Plãmânii de armonie
Şi-am învãţat rostul
Când ea, iubirea,
A dansat pe spinarea vremii
Îmbobocind
Sub genele tale!
