Aşezi pe retina timpului
Tonuri juxtapuse, mozaic de ani
Dispuşi într-o spiralã-n racursi.
Ştiu cã nu mai eşti contrariat
Cã oamenii te vând
Cât ai clipi...
Şi totuşi le înveleşti constant umerii
Cu o veselã eşarfã de culoare!
Care-i taina seninãtãţii tale?
Şi te întreb:
Când cobori din tiribomba asta
A vieţii-nşelãtoare,
De unde ştii încotro s-o iei?
Timpul a ros ca molia
Pânã şi lespedea strãbunilor tãi,
Şi nu şi-a ridicat mãcar sprânceana
Când a fost martor
Al vorbelor rostogolite pe trotuar,
Al masacrelor inutile ale istoriei...
În butade şi tropi emigrezi
Din corzile inutilului, a blazatului cotidian
De care organismele s-au infestat elucubrant
Ca o micozã ce-şi întinde aripile-n mase.
Ai insistat sã-ţi clãdeşti o lume
De arlechini şi albatroşi...
Iar eu abia azi
Am aflat ce aveau în comun:
Avântul neîntinat
Într-o lume a lor!
