Uituce, flori de minã policrome
Rãtãcesc pe cer, în veştedul amurg,
Tropotind prin unghere-ngheţate,
Încercate de-o tuse infirmã
În colţuri de batiste purpurii...
Corãbii scufundate în delir
Îşi cautã marea-nceţoşatã,
Pierdutã-n amintiri de albatroşi.
Unde le e casa? Unde-i sensul lor?
Vor sã rescrie marea poveste
Înşirând tenace osemintele
Depozitate-n laviţele amintirii vagi.
Poposesc printre vertebrele ciobite
De herghelii de clipe
Ce scapãrã-n copitele lor dor.
Acolo-i pripãşitã inima
Erodatã de eoliana-ntristare;
Forma ei ciudatã aminteşte
De moaii polinezieni ciopliţi în tuf...
Tot cãutându-şi matca,
Se-mpiedicã pe drum de fericirea
Ale cãrei ogive lunguieţe, mate,
Rãmaserã-nchise, în odaia neventilatã.
Straniu...le deschid pripite
Şi-şi amintesc, în sfârşit înţeleg!
Nu conştientizarã pân-acum
Cã, asemenea divinului,
Fericirea sãlãşluieşte-n noi!
Mihaela Oancea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
nu conştientizarã pân-acum
Cã, asemenea divinului,
Fericirea sãlãşluieşte-n noi!
atat de multi nu constientizam inca...frumos scris!
