Grele mirosuri pestilenţiale se caţãrã afarã din crãşma mlãştinoasã.
În asemenea zile seci, de metal, neînduplecate,
Timpul încleşteazã clipa, o polizeazã..
Explozia inimii sparge trupul ce tresaltã spasmodic,
Iar imaginea oaselor calcinate pictatã pe retinã
Te face sã te zvãrcoleşti în somn.
Fumul se înalţã spulberat şi plin de durere,
Floarea roşie moare în sobã c-o albastrã vâlvãtaie,
Pãsãrile ţipã â€" nãluci aducãtoare de primejdii!
Pãmântul sângerând umblã desculţ peste urmele iernii..
În asemenea zile anatemizate nu-ţi mai pasã de tropotul din piept,
De şnurul pe care ţi-l aşazã soarele în jurul grumazului,
Nici de pãsãrile care aleargã prin clopotul de pâslã al ploii,
De fulgerele-albastre ce spintecã-n larg vãzduhul,
De nimic concret!
Sufletul se-neacã de cenuşa cea mai rece....
Cât de mult ai vrea atunci sã cãlãtoreşti pe tãcerile tale,
Pe gândurile-nsingurate..dorinţe-nspãimântate...
Å¢i-ai aminti, desigur, de anii trecuţi, de priveliştea casei cu pridvor...
Meditaţie despre trecerea timpului, gânduri tulburi, tardive regrete...
Îngheţi împreunã cu clipa! Nici gândurile nu te mai ascultã..
Lumânãrile ard în sfeşnice de aur, în pulberi de argint,
Şi ceara li se prelinge ca lacrimi de sânge îngheţate...
În asemnea zile te cuprinde o stare pateticã de nostalgie
Cu mult mai ucigaşã decât tãcerea.
În asemenea zile priveşti pierdut în depãrtare,
Te adânceşti în lume pânã devine adâncul din tine
Şi, treptat, observi cum pulberea de pe nisipuri brodeazã cu aur irizat
Un petic de speranţã...
Cum strigãtul pãdurii trezeşte pãsãretul..
Cum reîncepe viaţa alunecând în sus.
