Cândva, credeam în vorba-ţi aleasã,
Aleasã anume crezutã sã fie,
Prin care spuneai
Cã-n vis ţi-s mireasã
De ceruri şi ape sfinţite sortitã.
Ocrotitorul tãu braţ era locul de pace,
În leneviri doritoare
Şi reverie ţesutã
De gândul cel mut care, în vreme ce tace,
Sporeşte trãiri şi speranţe ascunse.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cum sã mã supãr, domnule Romulus? Primesc pãrerile critice cu bucurie mai mare decât laudele. Aveţi dreptate şi-mi pare rãu cã v-am supãrat cu versul meu stângaci. Zile bune şi bucurii.
Veronica! renunţã la poezia cu rimã dacã n-o poţi duce pînã la capãt! Ai un vers minunat şi-l strici cu rime puse aiurea! Dã-i poeziei, poezie? Scrii frumos dar n-ai ureche muzicalã deloc! În prima strofã mi-ai dat în cap cu al cinci-lea vers de m-ai trezit din beţie,chiar dacã nu beau! Valabil şi-n strofa urmãtoare! Pãrerea mea este sã încerci versul fãrã rimã.Dacã te superi ptr.ce-ţi recomand,spune-mi şi este O.K. O zi bunã!
