Mã poartã paşii
Prin grãdina casei;
Tivite cu speranţã -
Atâtea amintiri
Întâmpinã cu drag
Zglobia dimineaţã,
Trezitã de un stol,
Cu mii de ciripiri.
În miezul zilei,
La umbra rãcoroasã,
Coboarã verdele
Cu flori la cingãtoare,
Mânat de doina
Ce-o cântã pãcurarul,
Lângã cioporul lui
De chipeşe mioare.
Mã uit la cerul
argintat cu stele
Prinse în horã
Precum nişte copii;
În zbenguiala lor,
Mai picã dintre ele,
Stârnindu-mi întrebarea:
Oare ce semn va fi ?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Undeva greşesc. Acest vers e nãrãvaş. N-a vrut sã stea la locul lui. (Ca şi altele)
Mulţumiri pentru laude. Eu vin de acolo, din munţi. Cu toate ale mele şi cu
Atât de pitoreşti, îmi erau dragi;
Din leagãn, maica mã-nvãţã cu ele,
Doinindu-le s-adorm sub nişte fagi.>
Îmi place la tine în general cã pãstrezi, pe ici pe colo, motivul regional ,cum ar fi...â€doina ce-o cîntã PÄ‚CURARUL lîngã CIOPORUL lui de chipeşe mioare†Mã bucur cînd vãd o aşa apartenenţã strãmoşeascã! ,acesta fiind de altfel rolul nostru,de a pãstra cît mai original spiritul şi locul de baştinã.Sugestive în acest contest sunt şi ultimele douã versuri. ....â€Stîrnindu-mi întrebarea;Oare ce semn va fiâ€? 9,2
