Sfântã ţi-a rãmas menirea pe pãmânt â€"
De a toarce, mai departe, firul vieţii,
Cum datu-s-a poruncã,
Atunci, la început de lume.
Binefãcãtor este somnul
În braţele tale â€"
Leagãn sfânt şi doritor de alint
Pentru fiecare vlãstar
Din tine înfrunzit.
Când ai plecat, doritã maicã,
Un gol imens s-a prãbuşit în mine
Şi rãdãcini a prins,
În lutul care sunt;
L-aş izgoni-n pustiu,
În neştiute hãuri
Şi chipul tãu duios,
Cât fi-voi pe pãmânt,
Sã-l port, în minte încrustat.
Acolo, unde eşti, pe albele cãrãri,
Întâmpini îngeri buni,
Cu blând surâsul tãu;
Pe braţe legãnându-i,
Le spui poveşti trãite;
Seninã, împãcatã,
Pui blidele stelare,
Pe mese înflorite,
Le-mparţi la toţi alune,
Crezându-te cu noi.
În semn de neuitare, la fel ca alţi copii,
În fiecare searã
Rostesc o rugãciune;
Învãţãtura ta
Mi-a fost folositoare
Şi oricare fãrâmã o-mpart cu bucurie
Urmaşilor, în dulce vorba ta,
Cu gând ca sã sporesc
Cereasca bogãţie.
Cuvant cu atatea semnificatii,cu atatea ecouri dupa trecerea in nefiinta,un univers de care ramanem legati pentru totdeauna.Felicitari pentru aceasta poezie mustind de bogatia gandului si a sufletului!