Mai demult, a fost odatã,
Pe o mare agitatã,
O mândreţe de fregatã,
Condusã de-un comandor
Aprig şi impunãtor,
Dar şi mare visãtor.
Luptând cu furia mãrii,
Chiar în faptul înserãrii,
În adâncul depãrtãrii,
Se zãreşte-un far la mal,
Pe un ţãrm oriental;
Vântul suflã infernal.
Comandorul visãtor,
Dar cel mai bun comandor,
Dã comandã tuturor,
Sã ducã nava la mal
În portul oriental;
Ordin înţelept, normal.
Ancoreazã nava-n danã
Sub lumina diafanã,
Dar în suflet are-o ranã:
Cãci în ţara lui, departe,
Îl aşteaptã pân-la moarte,
Tânãrã, fãrã pãcate,
O iubitã ca o floare,
Curatã ca o licoare
Şi naivã, visãtoare.
Echipajul e la post,
Fiecare cu-al lui rost
Şi duc nava-n adãpost.
Când totul e-n siguranţã,
Profitând de circumstanţã,
Uitã de a lui prestanţã
Şi mânat de libido
Pleacãâ€"n primul cazino’;
E primit ca-n Eldorado.
Sunt atâtea baiadere
Ce sunt pline de plãcere!
Viaţa drepturile-şi cere:
Dansatoarele roiesc,
Cu toate-l încercuiesc,
Inima îi cuceresc.
Numai una cu breton
I se pare cu rezon,
Şi-l atrage-ntr-un salon:
În mişcãri, toatã-i lascivã,
Comandorul e-n derivã,
Cedeazã la ofensivã.
Ştie ce-a jurat acasã,
Ştie de a lui mireasã,
Conştiinţa îl apãsã,
Dar dorinţa-i nenfrânatã
Uitã tot, şi de fregatã;
Şi aşa sedus de fatã,
Comandorul dur şi grav
E vulnerabil, suav,
Se supune ca un sclav:
Mâna-n buzunar afundã
Şi şampania abundã
Iar dorinţa e arzândã.
Ar da tot ce i se cere
Pentru-o noapte de plãcere,
Ar plãti orice avere.
Timpu-n loc nu se opreşte
Şi în zori când se trezeşte,
Cordu-i bate, pulsu-i creşte:
Se aflã singur în pat
Jefuit, abandonat,
Şi în crizã de ficat;
Cu eforturi disperate,
Împovãrat de pãcate,
Cu puterile secate,
Se-ntoarce la navã-n port
Fãrã bani şi paşaport,
Şi pe jumãtate mort.
Dezgustat de aventurã
Şi mâhnit peste mãsurã,
Conştient de-ncurcãturã,
Îl strãfulgerã un gând,
Şi cu sufletul oftând,
Dã comanda la secund.
Fregata porneşte-n larg
Lovind valuri ce se sparg,
Ajungând pân-la catarg.
Comandorul e învins,
Se trezeşte ca din vis
Şi se-aruncã în abis,
În oceanul înspumat
Şi dispare în neant,
Nentrecutul comandant.
Vestea tragicã ajunge
Unde-o mamãâ€"n doliu plânge
Şi-o mireasã îşi deplânge
Soarta crudã şi nedereapta:
N-a ştiut unde se-ndreaptã,
Chiar de-avea mintea-nţeleaptã.
În doliu dupã iubire
Se duce la mãnãstire
Sã-şi gãseascã mântuire,
În tãcere de chilie,
În adâncã sihãstrie,
Unde doar vântul adie.
