În urma noastrã rãmân zile
Ce-n veci nu le mai întâlnim,
Viaţa nu-i cartea cu file
Sã mai putem s-o rãsfoim.
Ce facem azi rãmâne-n spate,
Doar visele le luãm cu noi,
Dacã, cumva, nu ni-s furate
Şi aruncate la gunoi.
De aceea te gândeşte bine:
Ceea ce faci e bun fãcut
Şi nu se ştie dacã mâine
Poţi s-o mai iei de la-nceput.
Nu sta închis aici sub nori,
Ci te înalţã cu privirea,
Încearcã tot mai sus sã zbori,
Acolo-ţi va surâde zarea!
E fascinant privind pãmântul
Cu umbrele lui schimbãtoare,
Dar de te-nalţi plutind ca vântul,
Dincolo de nori, e soare.
Lãsând pãmântul plin de patimi
Şi de obiceiuri terne,
Zboarã! Mâna ta întinde-mi
Zburând spre stelele eterne!
Iar de-acol’ rotind privirea
Printre stropii puri de ploaie,
Vom vedea cã omenirea
Bãlãcitã-i într-o zoaie.
Orizontul cuprizându-l,
Ne-om întoarce pe pãmânt,
Şi-om vedea purificându-l,
Razele de soare sfânt.
Nr
Comentarii
Comentatori 1.
Sunt onorat, Anador!
Nicu Constantinescu 2.
Pretuire!
anador 3.
Multumesc frumos Dorian, inspiratia, stim cu totii, vine de obicei din subconstient, depozitarul tuturor trairilor.
Nicu Constantinescu 4.
Versuri pline de intelepciune, de adevar. Felicitari!
Marcoci Dorian 5.
Speranta ramasa in noi e copilul inocent, minunat si salvator de care ai grait atat de frumos in versurile tale.
Nicu Constantinescu 6.
Multumesc Puianmarius!
Nicu Constantinescu 7.
ce bine ca, in cutia Pandorei, a ramas speranta! Fara ea nu am putea, sa zburam printre nori si nici sa privim lumea cu alti ochi.
braniste 8.
Un mesaj optimist, de incurajare,de a trai clipa si de aspiranta. Imi plac versurile, special a4a strofa.
Puianmarius 9.
Mihaela, eu asa percep lumea noastra: mizerabila, balacita intr-o mocirla si atunci trebuie sa ne gasim speranta si valorile intr-un plan mai inalt, spiritual...
Nicu Constantinescu 10.
Multumesc mult Necol, sunt bucuros daca poezia mea optimista a placut. Din cand in cand e bine sa mai fim si optimisti.
Nicu Constantinescu 11.
Multumesc foarte mult Allexya pentru un comentariu atat de frumos!
Nicu Constantinescu 12.
Rostul existenţei? Devenirea, evoluţia! Îndemn la cumpãtare, la înãlţare spiritualã, la renunţarea, desprinderea de patimile tipic umane. Cititã cu drag!
Mihaela Oancea 13.
Nu sta închis aici sub nori,
Ci te înalţã cu privirea,
Încearcã tot mai sus sã zbori,
Acolo-ţi va surâde zarea!
imi place, e optimista..
necol29 14.
Ai mare dreptate cã viaţa nu-i carte cu file, cã nu putem întoarce timpul înapoi, nici sã reparam ce-am greşit, ci doar sã mergem înainte, cu capul sus şi cu încredere. Versuri care îndeamnã la curaj şi optimism şi care ne pot servi (tuturor) ca învãţãminte.