Poate cândva, odatã, când inima-ţi va spune
Cã undeva mai are un loc şi pentru mine,
Sã-mi dai cumva de veste, sã-mi dai cumva un semn
Şi-ţi voi rãspundeâ€"ndatã, am sã-ţi rãspund solemn.
Când dragostea adâncã mocnind ca un vulcan
Va rãbufni ca lava din pieptu-mi diafan,
Te-oi venera iubito ca pe un semn divin,
Doar cheamã-mã, atâta şi-n grabã am sã vin,
Sã te ating cu sete şi-n braţe sã te strâng,
Cu lacrima-mi fierbinte la pieptul tãu sã plâng,
Sã plâng de fericire, sã sting atâta dor,
Nimic sã nu mã doarã, chiar dac-ar fi sã mor.
Iar tu ca o mireasã sã strãluceşti suprem,
Din dragoste, durerea, doar noi sã o avem,
Iar adierea dulce, sublim sã ne mângâie
Şi clipa de plãcere în loc sã mai rãmâie,
Pânã când marea mare se va uni cu cerul,
Când buzele vor scoate din inimi adevãrul,
Iar clipa pãmânteanã rãmânã-n veşnicie
Şi-a cerului vecie în noi sã mai rãmâie.
Sã treacã totu-n lume, cãci totu-i trecãtor,
Rãmâie amintirea acestui lung fior;
Ce poate fi mai sacru, mai sus decât Olimpul?
Doar dragostea curatã ce stãpâneşte timpul!
Iar noi privind cum cerul coboarã-n marea mare,
Iar marea se ridicã mãreaţã cãtre soare,
Sã ne rugãm ca timpul sã se opreascã-n loc,
În loc sã se opreascã şi-al nostru sfânt noroc!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc frumos Necol! Daca versurile mele produc un efect benefic asupra cititorului, nu am decat sa fiu fericit.
intotdeauna primim semne, problema este, ca nu stim, sa le descifram. Imi place poezia. o tema interesanta: iubire, spatiu si timp, uniunea dinte cer si mare, face ca imposibilul sa devina ( candva, odata) posibil.
