O, mare frumoasã,
Mare misterioasã,
Necontenit sãruţi malul
Cu neastâmpãratul tãu, valul,
Apa ta spumoasã
Albã-i ca rochia de mireasã;
Multã seninãtate
Porţi în imensitate.
Lumina rãsfrântã
Oglinda-ţi frãmântã,
Doar norul
Îţi întunecã dorul;
Eşti înfrãţitã cu vântul
Şi cu pãmântul;
Misterioasã eşti mare,
Fie de-i nor sau e soare;
Cãlduţele brize
Sunt ca sãruturi pe buze,
Respiraţia ta caldã sau rece,
Prin inimi ne trece;
Misterioasã mare,
Culoarea îţi e schimbãtoare:
Închisã sau albitã de vreme,
Plãmadã eşti pentru poeme;
Hrãneşti marinarii drumeţi,
Inspiri îndrãgostiţii poeţi,
Produci maree,
Naşti curcubeie;
Pe cât eşti de ştiutã
Pe-atât de necunoscutã;
Când fierbi în cuptor,
Noi murim de dor,
Alergãm la tine
În zile senine;
Imensã splendoare
În rãsãrituri de soare,
Cu vuiet ne cânţi,
Cu briza ne-alinţi,
Cu valuri ne scalzi
Pe obrajii calzi;
Din adâncul tãu mare,
Ne învãlui în sare,
Ne îmbraci în alge,
Din orizonturi ridici catarge;
Splendoare imensã, misterioasã;… oare
Ce eşti, sau cine eşti, mare?
|
