De sufãr azi şi viaţa îmi e tristã,
E pentru ca ceva mã doare, zãu,
Când vãd cã în fiinţa ta existã
Neîmpliniri, pãreri de rãu.
De n-ai mai plânge azi ca ieri,
E semn cã vindecarea,
Va alina acele seri
Când te cuprinde întristarea.
Mã întristeazã toate astea:
Domneşte-n sufletul tãu, vidul,
Poate ţi-a fost ursit din stea
De suferi, suferi nopţi de-a rândul.
Îţi sunt alãturi, solidar,
Şi-ţi mângâi ochii plânşi ades,
Umbriţi ţi-s ochii de cleştar,
Ce pot sã fac?... N-am înţeles!
De-aş şti, aş face orişice
Sã-ţi curm tristeţea din priviri,
Nici tu însã nu ştii de ce
Eşti prinsã de dezamãgiri.
Boalã de care suferi tu
Se cheamã chiar nefericire,
Refuzi din start orice atu
Şi parcã nu mai vrei iubire.
Nu te însingura-n durere,
Însingurarea nu-i medicament,
Când te ascunzi, eu am pãrere
Cã te autoflagelezi, e evident.
Când iubitoare eşti de flori
Şi bunã eşti cu cei din jur,
De ce te necãjeşti şi te-nfiori
Doar ai prieteni împrejur.
Când vine dimineaţa, tu zâmbeşte,
Fii veselã cã soarele rãsare,
Te bucurã când pomul înfloreşte,
Din lucruri mici fã-ţi sãrbãtoare!
Abia atunci mi-aş alunga tristeţea,
M-aş îmbãta din nou cu veselie,
Ţi-ar strãluci în ochi naturaleţea
Şi amândoi am câştiga o bãtãlie.
|
