Å¢ie îţi las ca sã duci mai departe,
Ale pãmântului, neînţelesele şoapte,
Sau dupã alţii atât de mult înţelese
Ca tainele nepãtrunse ale unei mirese,
Ca şoapta strecuratã de vânt
Care pluteşte idilic peste pãmânt,
Ca susurul apei ce curge discret,
Ce poartã în unde şi ea un secret,
Ca focul ce arde pocnind câte-o tainã,
Din codrul golit peste iarnã, de hainã,
Ca cerul imens cu soare ce arde,
Cu stele sclipind, miliarde;
Å¢ie îţi las ca sã duci mai departe,
Miraculul lumii deşarte,
Neînţelesele taine şi indescifrabile şoapte,
Care plutesc permanent, zi şi noapte;
Å¢ie îţi las ca sã duci mai departe,
Visul meu, visul tãu şi dorinţele toate,
Bucurii şi durerii, şi-ale lumii pãcate,
Sã deschizi drumuri pânã acum neumblate,
Sã dezlegi tainele lumii nedezlegate,
Sã descoperi dacã existã dreptate;
Şi acum vreau sã dorm, pentru mine e noapte!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Va multumesc tuturor pentru rabdarea de a ma citi si pentru aprecieri!
M-a emoţionat aceastã poezie, într-adevãr frumoasã, şi mi-a adus aminte de domnul Zãbran. Testamentul acesta este foarte generos şi practic lasã moştenire Viaţa în sine.
Da Necol, e o poezie testament. pentru ca viata e scurta si incalcita, nu reusim sa deslegam totul, sigur ca ramane copiilor sarcina de a continua sa afle ei ce n-am reusit noi.
