La sate unde tinerii au devenit raritate
Iar casele-au îmbãtrânit odatã cu bãtrânii,
Se-aude cât mai des de-o altã moarte,
Din ţesturi nu mai simţi aroma pâinii.
Pâinea s-aduce-n sat de la oraşe mari,
De naşterea unui copil auzi mai rar,
Puţine case-au mai rãmas de gospodari,
Pe uliţe rar mai gãseşti vreun car.
Doar Grigorescu a fost mai norocos
Când a pictat la sat carul cu boi,
Picta acuma vreun tractor zgomotos;
Nu mai existã-n sat nici turmele cu oi.
Nimic din farmecul de altãdatã
Nu mai gãseşti acuma pe la sat,
Nici liniştea patriarhalã şi curatã,
Cãci totul este trist şi declasat.
La porţile deschise tot mai rar,
Se mai târãsc bãtrânii plini de dor,
Iar viaţa lor a devenit calvar,
De când s-au dus din sat copii lor,
Plecaţi în lume dup-un trai mai bun,
Proscrişi, pierduţi în lumea mare,
Purtând în suflet dorul plaiului strãbun,
Şi al pãrinţilor sfârşiţi de apãsare.
Şi multe lacrimi izvorãsc din dor,
Iar orele ne-mping spre ziua-n care,
Se sting batrânii şi cu zile mor,
Se stinge satul fãrã alinare.
De peste tot parcã se lasã întristarea
Ca un blestem ce-alungã faricirea,
De când pãtrunde-ncet globalizarea,
Din sat rãmâne numai amintirea.
Bãtrânii mor cã le-a venit sorocul,
În urma lor sã mai rãmânã n-are ce;
În vetre-n veci nu v-a mai arde focul,
Nu se întorc copii, nu mai au de ce.
Aşa se stinge satul suspinând
Cu fericirea lui patriarhalã,
Dispar şi rãdãcinile pe rând:
Când moare satul, pierderea-i globalã!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Da, Se sting batrânii şi cu zile mor,
Se stinge satul fãrã alinare. Şi, din pãcate,Când moare satul, pierderea-i globalã! Dar au dispãrut şi imperii, cãci suntem sub vremuri.
