Multe flori creşteau în lunci,
Sus pe munţi şi pe câmpii;
Ce frumos era atunci!...
Şi-ar mai fi, de-ai sã mai vii!
Rãsãrea din codri luna
Ce-n ochi-ţi se oglindea;
Vã priveam… mi-era totuna,
Luminai la fel ca ea.
Mã-mbãtam de farmece
Şi de liniştea din vãi,
Simt şi-acum în noaptea rece
Focul viu din ochii tãi.
A rãmas adânc pe buze
Sãrutul care durea,
Ca cerneala de meduze
Ustura iubirea mea.
Azi, gândesc cu resemnare,
Totu-n urmã a rãmas,
Amintirile n-au stare,
Mã aleargã pas cu pas.
Plâng rãchitele în râuri
Şi arinii sunt stingheri,
Chiar şi fluturii în zboruri
Deplâng clipele de ieri.
Serile nu mai au farmec,
Luna strãluceşte-n van,
Stelele-n luciri se-ntrec…
Eu stau singur sub castan
Şi zãresc frânturi de lunã
Printre frunze de castan,
Şi din stele-ţi fac cununã
Şi din flori de maghiran;
Şi în vis ţi-o voi trimite
Ca sã dormi cu ea sub pernã,
Sã-ţi aduci de noi aminte
Şi de dragostea eternã!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Se vorbeste mult despre influenta astrelor asupra omului, dar luna chiar este un astru special care, verificat stiintific, chiar schimba starea afectiva, psihica a omului. Luna are vraja ei aparte, se vorbeste despre ritualuri sub luna plina si tot asa. In poezie imi place intotdeauna armonia dintre sentiment si natura, nimic nu poate descrie iubirea mai frumos decat o noapte cu luna. Frumoase versuri!
