Privesc la pozele-nvechite
Şi-mi amintesc clipe ce-au fost,
Şi atunci rãmân fãrã cuvinte:
Cuvintele nu mai au rost.
E mult de-atunci, trecut-au ani,
Şi totuşi, parcã-i prea puţin,
Cãci parcã ieri eram puştani;
Dar anii trec şi anii vin.
Din pozele vechi retrãiesc,
Vremuri frumoase, foste,
Când totul era pitoresc:
Ne bucurau lucruri anoste.
Eram naivi şi fericiţi
Şi nu luam noi seama,
Ce greu era pentru pãrinţi
Şi cât o supãram pe mama.
Dormeam târziu, dar fericiţi,
Luna bãtea-n fereastrã,
Şi ne visam cu toţii prinţi,
Visam la câte-o astrã.
Trecurã ani, în grabã s-au dus,
Viitorul cu visul nu-s semeni,
Cu timpul, multe vise-au apus,
Viaţa cu visul nu-s gemeni.
Alergãm pe cãrãrile vieţii,
N-avem timp sã mai fim fericiţi,
Doar privind înapoi, ca drumeţii,
Din pozele vechi, aflãm c-am fost prinţi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Doar fiindca a trecut timpul, nu inseamna ca nu mai sunteti printi, pentru ca in final ramane nobletea sufleteasca, ramane intelepciunea adunata de/a lungul anilor, ramane puterea care se transforma in povete ptr ceilalti.
2.
nicu, eu împlinesc azi 86 de ani, ar trebui sã fiu trist, nostalgic, dar sunt fericit cã Adina mi-a fãcut plãcintã cu dovleac, ştie cât îmi place, deşi aşa e cum am citit în nostalgica ta poezie, viaţa şi visul nu-s gemeni, dar hai sã ne facem timp pentru puţinã fericire
