De mã primeşti din nou în viaţa ta
Sã nu mã-ntrebi pe unde-am hoinãrit,
În drumurile mele ce-am pãţit
Aş vrea sã uit de tot; ce greu era!
Nu mã-ntreba cum e strãin în lume
Şi ce povarã-i dorul de cãrat,
Şi câte viscole în tine bat
De nu ai adãpost, de nu ai nume.
Chiar dacã prea departeâ€"am fost plecat,
În suflet te-am pãstrat necontenit
Şi nici o clipã nu te-am pãrãsit,
Iubirea mea prin pori a transpirat.
Dacã în viaţa ta mai este loc,
Revin cu sufletul purificat,
N-am toatã vina, viaţa m-a-ncercat,
De vrei vom fi din nou plini de noroc.
Era târziu în noaptea de Crãciun,
Cântau colindãtorii la fereastrã,
Ningea feeric pe cãsuţa noastrã,
Dar am plecat fãrã sã-ţi spun.
E vreme de atunci, ani-au trecut,
Era târziu în noaptea de Crãciun;
Eram mânat de-un dor nebun,
Sã hoinãresc aşa-n necunoscut..
Revin acum, te rog nu m-alunga!
E ca atunci, tot noaptea de Crãciun;
Vreau sã-ţi colind, dar câte vreau sã-ţi spun,
Şi vreau sã nu mai plec din viaţa ta!
De n-o sã vrei cumva sã mã primeşti
Într-un cotlon din existenţa ta,
Te-oi colinda şi apoi voi pleca…
Unde? Nu ştiu… nici tu nu bãnuieşti.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Va multumesc mult pentru citire si aprecieri cu vorbe frumoase!
o poezie cu care m-ai copleşit, ştii cã şi eu am trãit o asemenea poveste şi mi-ai rãscolit în suflet acea trãire de demult. Vreau sã-ţi spun, poate ţi se pare paradoxal, cã aş vrea sã o retrãiesc, fiindcã nicicând iubirea mea nu a atins acea înãlţime divinã, pe care doar suferinţa o poate da
crãciunul are darul de-a face miracole în sufletele oamenilor şi poate va face aceastã uşã sã se deschidã, poate va da speranţã de care avem cu toţii atâta nevoie.
