Anunţ:
Antologie literară colectivă
Treceai pe strada mea cu plopi
Şi te priveam cu ochi miopi
Cãci nu vedeam copila mea
Cã strãluceai precum o stea.
Şi te priveam cu ochi strãini,
Nu bãnuiam cã stãm vecini,
Mergând însã pe stradã mea
Te-am întâlnit micuţã stea.
Şi am privit cu ochi flãmânzi
În ochii tãi atât de blânzi,
Å¢i-am luat mâna-n mâna mea
Şi m-ai vrãjit micuţã stea.
Te-am strâns la pieptul meu, uşor,
Îţi bãtea inima de dor
Şi te-am poftit la o cafea
Aici în colţ la cafenea.
Privind din nou în ochii tãi
Simţeam cum mã ardeau vãpãi
Şi am plecat pe strada mea,
La braţ cu tine, micã stea.
Eram pe lume numai noi;
Am urcat la etajul doi,
Iar de atunci iubita mea,
Servim cafeaua pe sofa.
Nr
Comentarii
Comentatori 1.
Treceai pe strada mea cu plopi
Şi te priveam cu ochi miopi
Cãci nu vedeam copila mea
Cã strãluceai precum o stea.
Marcoci Dorian 2.
ai revenit cu o poezie frumoasã cu un parfum uşor emunescian
constantin zăbran 3.
Când iubirea este menitã nu conteazã cât de miopi am fi sau cât de departe (ori aproape), pânã la urmã tot o gãsim, atunci când este timpul potrivit, exact ca în vorba aceea - ce-i al tãu, e pus deoparte.
« Cenaclul
Literar Online »
« Noduri
şi Semne»