Afarã plouã şi e noapte,
Vorbim prin tunete, în şoapte,
Privim pe geam cu ochii goi
Şi plângem, plângem amândoi;
Suntem bolnavi, de dor sfârşiţi
Şi mãcinaţi şi nedormiţi;
Am vrea sã fiţi aici cu noi
Sã nu mai stãm cu ochii goi,
Sã împãrţim cu toţi o pâine,
Sã nu vã ştim în ţãri strãine;
Prea mare-i preţul ce-l plãtim,
Şi pentu ce?... mãcar nu ştim!
Noi v-am crescut cu-atâta drag,
Dar am rãmas plângând în prag.
Aţi învãţat în şcoli, cu foc,
Da’-n ţara voastrã n-aveţi loc;
V-aţi dus sãrmani printre strãini
Unde vecinii nu-s vecini,
Iar pentru munca voastrã grea,
Vã dã strãinul doar cât vrea;
La noi în ţarã e prãpãd,
Iar şanse nu se întrevãd.
Şi-au creat hoţii cercul lor,
Împart bucatele cum vor.
Oricât ai fi de competent,
Vrei sã munceşti cinstit, decent,
Dar n-ai pe unchiu’ influient,
Nici pile n-ai la parlament,
Nu dai nici bani ca sã rãzbeşti
Vreun amploaiat sã mituieşti,
Doar douã şanse îţi rãmân:
Sã fii bun patriot român,
Şomer şi gol fãr-adãpost,
Sau pleci în lume sã-ţi faci rost
Lãsând în urmã ce-i mai drag,
Fraţi şi pãrinţi plângând în prag.
Inteligenţa noastrã mare
Creazã afarã din hotare;
Vom fi aşa cum alţii vor:
O ţarã fãrã viitor!
