Autor:	Nicu Constantinescu ( Nicu Constantinescu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	ATÂTEA FLORI…

Atâtea flori plãpânde Cãzut-au pe poteci, Şi-n legãnãri de unde Plutesc frunzele reci. În ceasul înserãrii Se-aud tãlãngi pe vãi, Iar gândul depãrtãrii Mã arde în vãpãi. Şi mã frãmântã gândul Cãci nu mai ştim de noi, Şi alergãm ca vântul Prin tunete şi ploi. Eu dus de valul vieţii, Tu dusã de al tãu vis, În zorii dimineţii Pe un alt drum deschis. Deci noi, mereu pe drumuri, Ce se-ntâlnesc arar, Ciocnim aşa-ntre trenuri O cupã de cleştar, Ş-apoi purcedem iarã Pe cãi ce se opun, Sperând ca altã oarã S-avem un drum comun. Când cãile-s aride Şi ne împotmolim, Dorul de noi ne prinde, De noi ne amintim, Atunci din rãtãcire Ne-ntoarcem, ne dorim, Şi-o orã de iubire Intensã, retrãim. Acelaşi dor mã doare Şi azi din depãrtãri, Dar unde poţi fi oare Din cele patru zãri? Atâtea flori plãpânde Cãzut-au pe poteci, Iar azi nu ştiu nici unde Nici când, iubito, treci!

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Va multumesc pentru citire si comentarii, adevarat, regret si nostalgie si voi pastra numai versul.	Nicu Constantinescu
2.	Regrete, amintiri şi-o floare prea plãpândã.Dacã ai putea sã uiţi floarea şi sã pãstreazi doar versul !?	liliana
3.	frumoasã poezie strãbãtutã de o undã de regret şi nostalgie	constantin zăbran

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]