Corãbiile dorm în cimitir
Sub aşternut de vreme namiloasã
Nici nume nu mai au, dar ce le pasã
Cã au zburat pe ape în delir.
S-a scurs nisipul lunii fir cu fir
Din vânturi amintirile se lasã
Din pribegie se întorc acasã
Pe punte risipite fãrã şir.
Au putrezit speranţele-n parâme
Şi nu mai pot dezastrul sã-l sfãrâme
Nu mai existã yare în catarg.
Sã mori frumos curajul te îndeamnã
Când lacrimile apelor se sparg
Într-o tãcere galbenã de toamnã.
