Ultima strofã, mã duce cu gândul la un apus de soare. Am citit undeva cã, în momentul apusului, Dumnezeu strânge la un loc toatã splendoarea pãmântului, o ţese într-o mantie plinã de frumuseţe şi o aruncã peste umerii unei zile ce este pe cale de a dispãrea. Mi-a plãcut.
Cu tot respectul pentru membrii acestui cenaclu- sa postãm doar comentarii despre textul scris pe contul autorul respectiv. Replici şi contrareplici le postãm fiecare pe contul sãu de autor sau la rubrica diverse.
Anticipând vremurile ce-or sã vinã,mi-e teamã cã poezia va deveni un moft pentru foarte puţini sau cum a fost dintotdeauna,un instrument discret de revoltã,fiind rece şi brutã. Cine zice cã ni sa dat libertate ,greşeşte pentru cã ni sa luat bucuria şi zâmbetul ce-au zburat peste gardul de ceaţã,nãuce şi greu de gãsit pentru cei mulţi !Facem ce putem şi ne bucurãm niţel de ce facem !.)))
4.
Romulus,eşti omniprezent,atent şi foarte delicat. Îţi spun un secret: nici coca nu-mi iese!
Strofa a doua mi se pare cã face o reclamã negativã conţinutului poeziei care trebuie sã fie plin ,cristalizat, profund nu amorf ! Sfârşind amiaza pe vecie,de asemenea ,nu dã nici o speranţã poeziei sã transmitã oxigenul necesar pulsului,lãsând loc unui sentiment anemic şi rece ! S-a încercat ceva ,dar ca şi coca ,trebuie legatã şi dospitã pentru a cãpãta substanţã.
