Deschid munţii in fiecare dimineaţã
Şi îi aşez la mine sub fereastrã
Îi pun cu semeţia spre izvoare
Cu poalele în apa cea albastrã .
Şi aplecându-mã peste prãpãstii
Cu ţesãturã de pãianjen mã-nvelesc
Sã-mi fie umbrã dacã-oi colinda
Ori dacã printre brazi am sã-nfloresc.
Cu pasul ferm, cu gesturi tandre,
Covorul ierbii dimineaţa-aşez
Şi-n patefonul cu ac sclipind în soare
Un cânt de pãsãrele derulez.
Întreaga zi apoi veghez poiana
Sã prind luminã din lumina soarelui
Glumesc cu frunzele şi cu emfazã cer
Sã duc o ghindã-n gura târgului.
Imi strigã din înalt o cucuvaie:
Ce faci cucoanã, te-ai dilit?
Nu, încã nu-s nebunã, dar se pare,
Cã tare rãu am obosit.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îmi place discursul poeziei ,în fiecare poem gãseşti o povestire şi o transferi plãcut cãtre urechea cititorului cu sarea şi piperul necesare ,dar în anumite locuri distorsionezi la ritm ,nepotrivind lungimea versului ceea ce-i furã din frumuseţea metaforei !
