E floarea câmpului brodatã
Şi floarea din grãdinã luatã
E suflet, dor şi e iubire
Şi fluturi într-o strãlucire.
Cu acu-i pus-o bucurie
Sau o durere, cine ştie?
În ea e Soarele şi Luna
Este pe lume numai una.
E pasiune, este artã
Şi mândru-i cel care o poartã
Aceasta-i IA româneascã
E IA noastrã strãmoşeascã!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Claudiu Komartin spunea despre o poezie similarã: ..â€dupã ce a ieşit dintr-un jet,trebuie luatã la puricatâ€. Sigur putem oricând mai mult.O searã bunã !
2.
Romulus ai dreptate,dar am scris-o între o vizitã şi scos sâmburi la vişine, pentru cã ieri a fost ziua iei.Hai cã (câteodatã) pot!
Frumoasã ideea ,despre acest component al costumului naţional,cuprinde întregul câmp constructiv,material şi spiritual,dar ce mã face sã oftez este abundenţa verbelor ce-mi scârţâie a banal.Nu vreau sã par decât un exponent al unei simţiri şi eu asta simt acum,sincer,nu dau lecţii.)))
