Nu ştiu dacã în realitate, dar sigur în imaginaţia noastrã, existã mai multe tãrâmuri.:
Tãrâmul iubirii, pe care fiecare din noi am fost. Acest tãrâm nu este prea bine delimitat, dar se poate intra şi eventual ieşi pentru o nouã intrare.
Ar mai fi tãrâmul fãgãduinţei, în care fiecare sperã sã ajungã. Acolo, se zice, ar umbla câinii cu covrigi în coadã şi gãinile ar face ouã de aur, iar lâna oilor ar fi tot de aur.
Tãrâmul tuturor posibilitãţilor, o datã pãşit, poţi fi bogat sau drogat, prinţ sau cerşetor şi tot aşa. Sunt unii care şi-l doresc.
Nea Pamfil a fost pe tãrâmul celãlalt, acolo de unde nimeni nu s-a întors. Dar el s-a întors; de fapt nici n-a fost. Supãrat, stã cu coatele pe gard, cu o ţigarã de foi (de ziar) în colţul gurii:
- M-au declarat mort la primãrie, ca sã-mi ia Titlul de propritate. Acum, acum (şi suduie o înjurãtura): trebuie sã-mi dea domn judecãtor cã sunt viu, dar nu e probe la dosar. Mama lui de Titlu!
Ei, dragii mei, nici nu mai ştii ce tãrâm te mai aşteaptã!
